Bijuterie dentară

Bijuteriile dentare vin ca o completare a bijuteriilor clasice, dând zâmbetului un aspect deosebit.
Procedura în sine presupune lipirea ca atare pe suprafaţa dintelui a unei mici bijuterii, care poate fi confecţionată din aur, platină, o piatră preţioasă sau un cristal de tip Swarovsky.

Procedura este simplă. Dintele respectiv nu este afectat sub nicio formă, nefiind folosită freza.
Se foloseşte o substanţă demineralizantă pe suprafaţa dintelui, pentru a favoriza o bună adeziune cu materialul de lipit. Ulterior, cu ajutorul unui adeziv special fotopolimerizabil bijuteria dentară se fixează pe dintele ales.
Procedura de aplicare nu durează mai mult de 15 până la 20 de minute.
Oricând doriţi să renunţaţi la bijuteria dentară aplicată, aceasta poate fi înlăturată de către medicul stomatolog fără a afecta dintele respectiv.