Extracția dentară este indicat să se realizeze numai atunci când afecţiunea dintelui nu mai poate fi remediată prin alte metode şi proceduri terapeutice.
Din păcate înca există pacienţi care, în lipsă de timp sau de bani, recurg la această alegere radicală, ce se va solda în timp cu cheltuieli financiare mult mai mari.
INDICAŢII:
-infecţia a dus la slăbirea dintelui şi acesta a devenit mobil;
-există procese inflamatorii sau tumorale care nu pot fi tratate conservator;
-toate tratamentele endodontice au eşuat;
-dintele este cariat complet şi nu mai poate fi salvat;
-retracţia gingivală este foarte mare;
-există gangrene complicate şi parodontite apicale cronice netratatabile;
-infecţiile dinţilor favorizează infecţiile sinusurilor;
-pungile parodontale şi rezorbţiile osoase nu mai pot fi tratate;
-există abcese şi dureri foarte mari;
-dinţii sunt încălecaţi, iar tratamentele ortodontice nu permit alinierea corectă;
-există dureri din cauza erupţiei sau a blocajului erupţiei ca urmare a incluziei dentare (molarul de minte).
Extracţia dentară nu este indicată în următoarele situaţii:
-sarcină;
-afecţiuni dentare precum celulită acută, abcese periosoase, pericoronarită etc.
-leziuni ale mucoasei orale, afte, candidoze, ulceraţii etc.
-leucemie acută sau infarct ori un accident vascular cerebral în ultimele 6 luni;
-boli sistemice grave;
-tratament cu medicamente anticoagulate, imunosupresoare;
Extracţia dentară poate fi simplă, când dintele este erupt în cavitatea bucală, sau chirurgicală, când dintele nu este încă erupt sau nu are un grad de acces facil în cavitatea bucală. Când se realizează extracţii laborioase se practică alveoloplastia, realizându-se și modelarea osului alveolar. Uneori este necesară alveolotomia (incizii chirurgicale la nivelul alveolelor dentare).    
 
IMPORTANT! În cazul în care pacientul suferă de vreo boală, acesta are obligaţia să informeze medicul asupra acesteia şi a tratamentelor pe care le urmează.