Problemele la rădăcina dinților, în special la apexul dentar (vârful rădăcinii dentare), nu ar trebui ignorate, întrucât ele pot fi un semn al bolilor parodontale, care în final pot duce la pierderea dinților. În unele cazuri, dintele cariat poate duce la abces, se formează un chist care, în funcție de gravitate, poate fi tratat sau poate fi îndepărtat prin rezecție apicală.
Un chist dentar are formă de săculeț, iar în interior este plin cu lichid. Chistul dentar se formează cel mai adesea la vârful rădăcinii moarte a unui dinte. Acesta se poate forma la rădăcina oricărui dinte din cavitatea bucală, inclusiv în jurul coroanelor dinților incluși. Cauza care duce la formarea unui chist o reprezintă o infecție sau o traumă a dintelui respectiv.
În aceste condiţii, stomatologul poate recurge la rezecţia apicală, o procedură chirurgicală prin care este extirpat vârful rădăcinii și țesutul osos înconjurător, astfel încât dintele să fie salvat. În cazul în care nu s-ar face rezecția apicală, dintele ar trebui extras.
Dacă chistul este ignorat se poate extinde la alți dinți sau poate perfora masa osoasă.
Acolo unde metodele avansate de tratament endodontic care pot stopa formarea chistului și determina procesul de vindecare a osului nu pot fi aplicate, rezecția devine o soluție convenabilă. Aceasta presupune o incizie în gingie, astfel încât medicul să poată îndepărta chistul și infecția. În timpul procedurii de chistectomie, medicul o să îndepărteze membrana chistică, astfel încât să fie reduse șansele de recidivă.
Intervenția de tip chistectomie dentară se realizează cu anestezie locală, astfel încât să nu fie resimțită durerea.